26 feb. Celelalte animale

Oare animalele non-umane sunt doar niște mașini biologice programate după instincte pentru a răspunde la stimuli ai mediului sau gândesc? Au fost create să servească umanoizii? Au emoții precum frică, fericire, mânie, tristețe, dispreț, surpriză, dragoste, gelozie, rușine, simpatie, vină, mândrie, admirație, invidie, indignare? Au și altele despre care nici nu știm că există? Sunt conștiente și inteligente? Sunt capabile să rezolve probleme? Se ajută între ele până la sacrificiu? Își fac planuri, obiective, tactici și strategii? Își fac evaluări și reflectă asupra acțiunilor lor, adică sunt ele morale? Acestea sunt întrebări care suscită dezbateri, uneori aprinse în rândul filozofilor și al oamenilor de știință, mai ales al celor specializați în comportament și neuroștiințe. Nu există consens pentru toate răspunsurile dar cred că doar filozofia și biologia de joasă speță mai contestă calitățile emoționale, empatice și morale ale animalelor non-umane.

În capitolul VI intitulat ”Celelalte Animale” din cartea Homo Sentient am cătat să argumentez pe larg toate acestea printr-un mix de povestiri anecdotice proprii și prin cele mai recente descoperiri științifice care mi s-au dezvăluit prin lectura a numeroase studii, experimente și cărți. Cele două componente (povestirile și știința) sunt după mine, inseparabile, așa cum ar trebui în general să fie etica și știința.

Este posibil că rezistența la lectură și la conversația subsecventă să fie inițial mai ridicată la cei care au petrecut mai mult timp cu animalele în dietă decât în companie. Chiar și pentru cei care iubesc caii, pisicile sau câinii, dar care mănâncă porci și îmbracă vaci^[1]. Din fericire, lectura unei cărți este ceva foarte personal. Nimeni nu poate pătrunde gândurile cele mai ascunse ale cititorului confruntat moral cu provocări inevitabile, mai devreme sau mai târziu. E bine de știut că la originea rezistenței omului față de calitatea emoțională a animalelor non-umane stă amorțirea mai mult sau mai puțin deliberată a psihicului. Aceasta reprezintă un mecanism complex de autoprotecție al ego-ului oamenilor care le permite să ia parte la violență fără a întâmpina tulburări aparente cognitiv-afective. Nu mă refer aici doar la alegeri personale care țin de dietă ci la absolut orice, inclusiv amorțirea spiritului civic din noi în fața unor amenințări pe care refuzăm să le conștientizăm: o nouă pandemie, instalarea totalitarismului sau amenințarea nucleară^[2].

Despre amorțirea psihicului am scris aici: https://homosentient.ro/amortirea_psihicului/

Spuneam că filozofia și știința actuală de bun simț nu mai contestă calitățile emoționale ale animalelor non-umane. Biologia evolutivă, neuroștiința socială și etologia cognitivă susțin această teorie. Ne arată că emoțiile evoluează permanent și diferit la fiecare specie ca o adaptare la mediu și societatea intraspecifică. Emoțiile le ajută să creeze legături și să regleze interacțiuni sociale între competitori, parteneri de reproducție, prieteni. Fără emoții nu ar putea distinge între bine și rău, între pericol și siguranță, nu ar putea evolua. Ca și noi, nu ar supraviețui. De fapt, ar pieri fără emoții.

Cu toate minunile oferite de cercetători, încă știm atât de puțin despre celelalte animale. De fapt, nu știm prea mult nici despre noi înșine. Descoperirile nu se termină niciodată. Contemplând însă la ceea ce știm deja despre simțurile și aptitudinile extraordinare ale unor specii, nu putem decât să ne închinăm apreciativ și să ne băgăm mințile în cap pentru a le observa ceva mai atent și mai lipsit de aroganța ideii că omul este animalul suprem, în vârful unei piramide trofice care de fapt nu există. Putem discuta despre un lanț în care fiecare verigă își are rolul său în ecosistemul Terra, dar antropocentrismul este ceva de depășit. Este doar o imaginație paralelă cu realitatea. Putem spune că suntem în plan real dacă acceptăm fără ezitare că omul este la rândul său un animal și că totodată celelalte de la insecte până la maimuțe sunt animale non-umane.

Fără doar și poate, celelalte animalele sunt ființe conștiente, emoționale, altruiste și morale, în felul lor. Dacă nu experimentează și exprimă emoțiile la fel ca noi, atunci nu înseamnă că nu le au. Dacă un domn psiholog de la Harvard pe nume Daniel încă promovează din răsputeri ideea că omul este singura ființă care se gândește la viitor^[3] atunci nu înseamnă că alte animale nu o fac. Din contră. O fac și au la bază experințe procesate și emoții. Maimuțele crează și păstrează unelte^[4]. Urangutanii sunt și mai fancy. Dacă au de ales între hrana preferată, dar accesibilă numai utilizând unelte și cea mai puțin preferată, dar disponibilă mură în gură, atunci ei vor alege să folosească uneltele^[5]. Și cacatoul folosește unelte și strategii pentru a accesa hrana preferată^[6]. Nu este timid deloc când vine vorba de cartofi prăjiți. Am învățat-o pe pielea mea când m-am încăpățânat să nu împart cu ei. Trebuie să recunosc că nu au fost doar mai mulți ci și mai deștepți decât mine. A fost nevoie de intervenția salvatoare a prietenilor mei urmată de negocieri intense de pace cu păsările cacatou australiene. Pactul include că de vreme ce ne plac la fel de mult cartofii prăjiți, vom împărți totul 50/50 pe viitor.

Aphelocoma californica, o pasăre nord americană din aceeași familie cu cioara ascunde surplusul de hrană pentru a o consuma în ziua următoare^[7]. Planurile de viitor nu se limitează la hrană ci și la respectarea spațiului privat. Fie acest spațiu restrâns chiar și o grădină zoologică. Un cimpanzeu aflat într-o astfel de închisoare din Suedia, sătul de oamenii care se apropiau prea mult și prea des de el, a decis să le dea acestora ceva înapoi. S-a hotărât spontan să colecționeze pietre pe care le-a ascuns de îngrijitori. După ce a adunat destule, a ales o zi în care a început să le arunce în vizitatori^[8]. Sper că le-a dat de gândit indivizilor care aleg să vadă un animal ținut într-un loc care nu are nicio legătură cu habitatul său natural.

Ce să mai zic de șopârla care a învățat să deschidă o ușă culisantă pentru a ajunge la mâncare^[9]. Experimentul a fost replicat și acasă de un deținător de o astfel de șopârlă din genul Pogona, mai precis dragonul bărbos. Omul a lăsat șopârla pe nume Gambit să băloșească la viermii preferați dincolo de o ușă culisantă de care nu putea trece. Apoi i-a arătat experimentul cu șopârlele de success la televizor. În clipa a doua, Gambit s-a dat jos de pe canapea, s-a dus și a dat ușa la o parte și a început ospățul^[10].

Cireșele de pe tort sunt șoarecii care au învățat să conducă o masina pentru a ajunge la hrană. Într-un experiment realizat de Universitatea Richmond din Virginia (SUA), șoriceii au primit pe mână o mașinuță electrică pe mărimea lor în care li s-a pus hrană. După ce au servit o perioadă de timp masa în mașină lucrurile s-au complicat. A fost adăugată hrană și la marginea habitatului artificial accesibilă doar dacă șoriceii manipulează un joystick. La început hrana a fost pusă în linie dreaptă față de poziția mașinuței în așa fel încât șoriceii să conducă doar înainte. Ulterior, hrana a fost pusă pe altă direcție, în așa fel încât șoriceii să fie nevoiți să ia și curbe cu mașina. Și au făcut-o ! În plus, s-a constatat un nivel redus al hormonilor de stres la șoriceii șoferi în comparație șoriceii pasageri în mașini telecomandate.^[11] La fel ca noi. Stresul este mai mare atunci când șoferii devin pasageri.

Închei calupul de inteligență și planificarea viitorului cu o poveste care spre deosebite de cele de până acum nu are bază științifică dar este foarte distractivă. Este povestea lui Rocco, papagalul gri african care a fost exmatriculat de la sanctuarul National Animal Welfare Trust din Berkshire deoarece înjura mult. Îngrijitorii animalelor s-au temut că îi va speria pe vizitatori. A fost adoptat de Marion Wischnewski care lucra la sanctuar. Rocco a învățat repede să imite vocea Marionei. A făcut-o atât de bine încât atunci când a rămas singur acasă a folosit-o pe asistenta virtuală Alexa pentru a comanda zmeură, pepeni, stafide și înghețată de pe Amazon^[12].

Sper că aceste exemple sunt suficiente doar pentru a arăta că animalele sunt inteligente, se gândesc la viitor și sunt chiar distractive. Și dacă ba, atunci hai să realizăm măcar că inteligența și necesitatea de a se gândi la viitor nici măcar nu reprezintă un indicator pentru a contesta valoarea intrinsecă a fiecărei vieți și dreptul fundamental la viață, demnitate și libertate.

Că animalele sunt ființte conștiente, altruiste și morale, am spicuit din care un pic în acest articol: https://homosentient.ro/467-2/

Ei bine, dacă vis-a-vis de conștiința și inteligența animalelor avem consens, altfel stau lucrurile în privința altruismului. Aici încă se dezbate, deși logica științei existente ne arată că trebuie să fii Gică-contra sau profund îndoctrinat ca să fii lipsit de o opinie cât de cât flexibilă. Pot fi de acord că poate doar omul a dezvoltat un limbaj articulat, tehnologie și artă, dar asta nu face din restul animalelor ființe inferioare. Din contră, la unele capitole ne sunt net superioare. Mă refer aici doar la aptitudinile și simțurile lor care sunt literalmente incredibile. Fără să intru în detalii voi oferi în cele ce urmează câteva exemple urmând ca explicațiile și referințele științifice să le derulez în capitolul ”Simțurile lor”. Nici noi oamenii nu stăm chiar atât de rău precum voi da de înțeles în cele ce urmează însă simțurile noastre trebuie antrenate, altfel se diminuează rapid. Și nu sunt cinci simțuri cum se credea până de curând (văz, auz, miros, gust și tactil), ci cel puțin doisprezece.

Noi, oamenii pur și simplu habar nu avem cum analizează animalele lumea și propria viață. Putem doar să le observăm comportamentul și simțurile din punct de vedere etologic și neurologic. Omul, cu cele doar trei tipuri de receptori pentru vederea în culori și televizorul său 4k nici măcar nu poate concepe cum vede lumea crevetele păun, cu cele 12 tipuri diferite de receptori, vedere polarizată circulară etc. Deși nu este mai mare de 15 cm, acest animal este campion și la lovit cu ”pumnul”, brațele lui fiind mai rapide decât glonțul, iar efectele includ spargerea cochiliei melcilor și chiar a acvariilor dacă sunt capturați și închiși de oameni.

Nici la alergat nu suntem cei mai tari. Ghepardul accelerează mai repede decât Ferrari sau Tesla, iar echilibrul său este inegalabil grație canalelor semicirculare din urechea sa internă. Bufnița gri ne dă clasă la auz, detectând cu urechile sale asimetrice un șoricel de la 100 de metri chiar dacă este sub jumătate de metru de zăpadă. Cârtița cu nasul stelat este deținătoarea pentru cel mai sofisticat simț tactil. Un simț care ține loc vederii, auzului și mirosului. Dar nu cu palmele ci cu nasul. Are câte 25.000 de receptori (organe Eimer) în fiecare dintre cele 22 de brațe (tentacule) ale nasului adaptat la mediul său de viață. Explorează simultan douăsprezece obiecte pe secundă şi decide cu cele două tentacule cele mai apropiate de gură, în doar 8 milisecunde, dacă va mânca sau nu obiectul/prada. Înghite o pradă vie la fiecare 120 de milisecunde.

Nici la capitolul feromoni, omul nu este cel mai grozav. De fapt nici nu știe cu certitudine dacă îi are sau dacă îi percepe. Dar femela fluturelui ochi de păun produce feromoni sexuali atât de puternici încât îi dă întâlnire masculului de la o distanță de 2 km. Pe mine mă cheamă Păun degeaba. Nu sunt în stare să găsesc femeia potrivită nici dacă o am în fața mea. Lovesc ca un melc și văd aproape ca un orb în comparație cu crevetele păun sau pasărea cu același nume.

La capitolul orientare și simțul direcției, sitarul de mal nordic (Limosa lapponica) este deja de domeniul SF pentru capacitatea omului de a mai înțelege ceva. Animalul zboară 29.500 de km din Alaska până în Noua Zeelandă din care 11.680 km în doar 8 zile fără oprire, deci fără somn, fără apă, fără mâncare. Se crede că această pasăre deține atât busolă cât și hartă. Adică se orientează vâzând câmpul magnetic al Pământului cu receptorii dedicați din ochi, iar cu ajutorul cristalelor de magnetită din creier dețin și harta. În apă, țestoasele sunt cele care navighează pentru a depune ouăle mii de kilometri în oceanul larg către locul unde s-au născut folosind de asemenea magnetorecepția.

Nu ai cum să rămâi altfel decât uimit de admirație față de aceste ființe minunate în vreme ce noi oamenii abia dacă ne mai folosim simțurile pentru a naviga, pentru a ne procura hrana, pentru a cunoaște lumea, pentru a ne găsi partenerul de viață. Dar ne considerăm superiori moral. Scoatem bani din portofel și ne procurăm tot ce avem nevoie, lăsând simțurile să se stingă în decurs de doar câteva generații.

Vei regăsi în capitolul intitulat ”Celelalte animale” din Homo Sentient toate poveștile extraordinare și explicațiile logice despre o lume despre care știm totuși atât de puțin.

Lansarea cărții va avea loc în luna aprilie la Seneca Anticafe. Contactează-mă te rog frumos dacă îți dorești să fi unul dintre cei 25 de oameni care vor primi cartea gratuit înainte de lansare cu condiția să participi la eveniment pentru o discuție Homo Sentient.

^[1] Joy, M. (2020). Why we love dogs, eat pigs, and wear cows: An introduction to carnism. Red Wheel.

^[2] Lifton, R. J. (1982). Beyond psychic numbing: A call to awareness. American Journal of Orthopsychiatry, 52(4), 619–629.

^[3] Gilbert, D. (2009). Stumbling on happiness.

^[4] Bräuer, J., & Call, J. (2015). Apes produce tools for future use. American Journal of Primatology, 77(3), 254-263.

^[5] Laumer, I. B., Auersperg, A. M. I., Bugnyar, T., & Call, J. (2019). Orangutans (Pongo abelii) make flexible decisions relative to reward quality and tool functionality in a multi-dimensional tool-use task.

^[6] Laumer, I. B., Bugnyar, T., & Auersperg, A. M. I. (2016). Flexible decision-making relative to reward quality and tool functionality in Goffin cockatoos (Cacatua goffiniana). Scientific Reports, 6(1), 28380.

^[7] Correia, S. P. C., Dickinson, A., & Clayton, N. S. (2007). Western Scrub-Jays Anticipate Future Needs Independently of Their Current Motivational State. Current Biology, 17(10), 856-861.

^[8] Osvath, M. (2009). Spontaneous Planning for Future Stone Throwing by a Male Chimpanzee. Current Biology, 19(5), R190-R191.

[9] Kis, A., Huber, L. & Wilkinson, A. (2015). Social learning by imitation in a reptile (Pogona vitticeps). Anim Cogn 18, 325–331

[10] The Hidden Life of Pets. (2022). Netflix. Episodul 1.

[11] Klein, A. (2019). Scientists train rats to drive tiny cars around an arena. New Scientist, Vol 244, Pag 12

[12] Giordano, C. (2018). Parrot tries to order strawberries and watermelon from Amazon’s Alexa. Independent.