10 feb. Stânga, dreapta, centru sau ?

Mor când primesc întrebarea: ”Tu ești de stânga sau de dreapta?
Răspund: ”Nici, nici”
Unii insistă: ”A, ești centrist?”
Le răspund: ”Nici”.

Răspunsul mai lung pentru cine dorește să afle și altă cale începe pe vremea Revoluției Franceze. Nu ăia cu ecleruri scumpe ci revoluționarii adevărați din secolul al XVIII-lea, precum avocatul Maximilien Robespierre care a spus din tot sufletul și lipsit de vreo ideologie otrăvită 3 cuvinte magice care împlinite ne-ar face viața mai bună fiecăruia: ”Liberté, égalité, fraternité”. Dar nu se dorește deloc asta.

La 5 mai 1789, în toiul revoluției franceze, a fost pentru prima dată când la o ședință a Adunării Naționale (parlamentul) ținută la palatul Versailles, cei cu mentalitatea capitalistă loiali tiraniei monarhiste în stil Louis al XIV-lea s-au așezat la dreapta președintelui, în timp ce aceia care au susținut revoluția pentru libertate și egalitate s-au poziționat la stânga. N-au înțeles bine ce a vrut să spunp Robespierre, dar le-a plăcut cum suna. De atunci și până astăzi vorbim de stânga și de dreapta care veșnic nu găsesc numitorul comun, adică facerea de bine astfel încât să îi meargă bine și celui mai nevolnic cetățean.

În opinia mea, a te așeza la stânga și la dreapta și să divizezi societatea vreme de secole fără un numitor comun mi se pare o criză pentru umanitate și Planeta care trebuie să plătească prețul pentru că suntem infantili și avem un ego mai mare decât cerul.

În antiteză cu comunismul în care proprietatea este publică și oamenii sunt plătiți în funcție de nevoile economice personale, capitalismul a venit cu ideologia prin care proprietatea este privată și piața este controlată de competiție. Comunismul este dominat de o rebeliune violentă a proletariatului împotriva burghezilor. Filozofic vorbind este o motivație pur materială, ceea ce face din comunism o doctrină la fel de eșuată precum capitalismul. Asta înseamnă că certificatul de naștere al comunismului scris de Karl Marx și Friedrich Engels în 1848 este doar o scrisoare de ură la adresa capitalismului. O declarație de război. O contra-ofensivă. În esență, Karl Marx a pus la zid capitalismul pentru că învrăjbește și înstrăinează masele. Că nu oferă niciun control muncitorilor care fac producția pentru piața. Controlul este al pieței. Oamenii sunt obligați să lucreze pentru capitaliștii care dețin controlul deplin asupra mijloacelor de producție, se îmbogățesc și mențin puterea la locul de muncă.

Criticile lui Karl sunt chintesența a 100 de ani de capitalism inventat de scoțianul Adam Smith un economist, scriitor și filozof din secolul al XVIII-lea care este considerat și părintele economiei moderne. Smith este cel care a pus bazele pieței libere care se reglează pe baza competiției, a cerereii și ofertei, a interesului propriu.

Și totuși ideologia comunistă și cea capitalistă au existat organic în multe societăți înainte ca Adam și Karl să le scrie cu subiect și predicat. Să nu uităm că inclusiv societatea din Grecia antică și din Imperiul Roman au avut ierarhii care au generat conflicte. Într-un imperiu cât se poate de capitalist, cu discrepanțe uriașe între bogați și săraci, plebeii s-au luptat cu patricienii pentru drepturi egale. Feudalismul a culminat și el 2000 de ani mai târziu cu Revoluția Franceză când burghezii și proletarii s-au ciocnit și s- întâmplat ce ziceam mai devreme pe  5 mai 1789: cei cu mentalitatea capitalistă loiali tiraniei monarhiste în stil Louis al XIV-lea s-au așezat la dreapta președintelui, în timp ce aceia care au susținut revoluția pentru libertate și egalitate s-au poziționat la stânga.

Printre altele, comuniștii pun mai presus nevoile societății decât libertatea individului, iar capitaliștii consideră că libertatea individului este mai presus decât nevoia societății. Pandemia a fost poate unul dintre exercițiile globale care ne-a arătat că până și cele mai sănătoase democrații din țări capitaliste se comportă în mod comunist. Nu doar că s-a anulat libertatea individului de a decide pentru propria persoană dar statele au tolerat polarizarea societății și persecutarea celor anti-vaccin. Anti-vaccinismul s-a limitat la teorii ale consiprației în loc să fie acceptată și libertatea de bază a individului de a alege pentru propria persoană. Restricții peste restricții până la obligația de a te vaccina pentru a-ți păstra dreptul la muncă, la libera-circulație, la demnitate. Totul pentru ca la 2 ani de la primul lock-down să aflăm cu toții că te protejezi doar purtând mască. Dacă nu porți mască atunci riști să te îmbolnăvești și tot ce trebuie să faci este să stai la odihnă, să bei multă apă și să iei 3 pastile de paracetamol pe zi.

Altfel ar fi stat lucrurile dacă la guvernarea statelor lumii erau specialiști. S-ar fi știut asta de la început. Iar asta nici nu mai ține de ideologie ci de incompetență. Am învățat asta pe propria piele. M-am ars rău de tot cu alt coronavirus acum 20 de ani când am făcut SARS. Abia am trăit și de atunci am purtat mască în zonele cu epidemii pe care le-am vizitat. Asta m-a protejat 17 ani de gripă până la COVID-19 să nu mă mai îmbolnăvesc. Iar când m-am îmbolnăvit în 2022 a fost pentru că am renunțat prematur la mască. Gestionarea pandemiei ne-a arătat că incompetența este la putere pe toată Planeta. Prețul? Lumea disprețuiește acum guvernările liberale sau social-democrate și alege în număr mare neo-fascismul. Nu că ăștia ar fi făcut altfel dacă îi prindea pandemia la putere. Ba din contră. Ar fi activat gestapoul și ar fi zeciuit rebelii. Vom vedea în următorii ani acest comportament al dreptei extreme în vâltoarea smintită care s-a pornit.

Un alt clișeu al capitalismului când vine vorba de demnitatea individului este accesul la sănătate și educație. Accesul la servicii de calitate depinde de capacitatea individului de a plăti, ceea ce duce la inegalitatea veniturilor și la oportunități limitate pentru cei mai puțin privilegiați. Capitalismul descurajează lenea, încurajează competiția și munca, dar nu garantează sub nicio formă nimeni nu va rămâne în urmă. Și uneori oamenii rămân în urmă din diferite motive personale care nu țin neapărat de lene. Nu suntem toți la fel căci nu suntem roboți. Unii se ridică mai greu după decepții în carieră sau în dragoste. Ce îi faci unui om care trece prin doliu, își pierde familia, locul de muncă și intră într-o depresie de lungă durată? Îi plătești șomaj câteva luni după care îl arunci în stradă unde depresia va crește? Îl pedepsești pentru că e prea slab și nu mai este util societății? Sau îi arăți că este important și că poate sta pe aceeași treaptă cu oricine din lumea asta?

Oamenii sunt diverși de la natură. Oamenii sunt multitudine. Nu toți au darul de a face bani dar au alte daruri necesare societatii. De exemplu, artiștii sunt unii dintre ei. Cei mai multi nu o duc bine și nici măcar nu se bucură de același privilegii și servicii sociale de bază precum angajații. În România, artistul nu există de fapt din punct de vedere legal. Mi se pare o aberație de vreme ce cultura, alaturi de tehnologie si de limbajul articulat ne deosebesc de alte specii pe care le discriminam. Ei ne imbogatesc viata.

Ne plângem că trebuie să cheltuim mulți bani pe pușcăriași și pe șomeri, deși toți își merită șansa de reintegrare în societate chiar dacă unii dintre ei au jefuit sau parazitat societatea. Spuneam de lene. Lenea nu este o caracteristică a omului ci o stare care poate avea multiple cauze: societale, medicale, educația etc. Omul este de la natură harnic, un supraviețuitor, iar un psiholog bun poate ajunge la miezul problemei și îi poate reda leneșului motivația de respect de sine și pentru societatea din care face parte. Să fie din nou demn și util lumii în loc să o paraziteze sau să o jefuiască.

Chestiunea cu leneșul în opoziție cu harnicul și învingătorul este mai complicată, dar atât de importantă încât merită o paranteză. O paranteză pe care aș putea să o fac în orice colț al acestei cărți și care impactează orice ideologie. Aș începe paranteza comparând capitalismul cu natura homarilor. Homarul este o specie de crustacee care afișează un comportament intra-specific la fel de dominant și de avar precum omul. Atât în lumea noatră cât și în cea a homarilor învingătorul ia totul[1]. 1% dintre oameni sau homari dețin 50% din banii lumii, respectiv prada. Cei mai bogați 100 de oameni din lume dețin la fel de mulți bani cât jumătatea de jos a populației Planetei, adică cât 4 miliarde de oameni. Este mult mai dificil să te ridici din sărăcie decât se te naști bogat și să îți păstrezi statutul de-a lungul vieții. Două substanțe chimice din organismul nostru decid dacă omul, la fel ca homarul, va adopta o atitudine de câștigător sau de pierzător: serotonina și octopamina.

Când ai un succes corpul îți secretă serotonină. Când pierzi corpul îți secretă octopamină. Succesul și serotonina sunt cele care aduc fericire, sănătate, venituri mai mari, speranță de viață mai ridicată, poziție de vârf în societate. Dar nici măcar câștigătorul nu își permite să lenevească prea mult căci de când a apărut lumea vie pe Pământ, nicio ființă nu a prevalat dacă s-a oprit din activitate, indiferent de avere și dotare. Totul se poate nărui în scurt timp. Cât timp ești activ îți poți consolida și crește poziția dominantă în societate. Accesul la cea mai bună mâncare, partener de sex/reproducere, locuință și mașină este garantat. Toți se bat să le dai atenție și să îți facă pe plac[2].

Capitalismul tolerează și chiar încurajează din principiu ierarhia care are la bază miliarde de pierzători, de oameni care câștigă puțin. Când faci parte din această categorie uriașă a societății ești un om cu o locuință precară, mănânci hrană proastă, ești nedormit, stresat, ai o sănătate precară, îmbătrânești și mori mai repede[3].

Planeta nu are suficiente resurse pentru toți oamenii să fie învingători la același nivel cu cei mai bogați oameni ai lumii, iar societatea tolerează asta. Planeta are însă suficiente resurse pentru câteva miliarde dintre noi să trăim bine dacă avem grijă de ce ne oferă și dacă avem grijă unul de altul. Nici averea și nici forța fizică brută a unui individ dominant nu asigură succesul pe termen lung. Succesul vine când colaborezi și ești generos cu semenii mai nevolnici, nu când îi calci în picioare. Acest principiu este valabil pentru orice specie, de la homar până la cimpanzeu și om[4].  Dacă ideologii și politicienii vor înțelege și o vor traduce asta în viziunea lor atunci vom trăi într-o lume mai bună.

Închei paranteza pentru a trece de la serotonină și altruism la economie. Dacă în comunism, evoluția economică este blocată de lipsa de competiție, capitalismul condamnă prin ideologie inegalitatea în oportunități și rezultate. Societatea este divizată în clase pe criterii materiale, iar stabilitatea economică este volatilă din cauza ciclurilor cunoscute sub denumirea de „boom and bust cycles”, adică cu suișuri și coborâșuri succesive. Adică instabilitatea economică și în consecință socială în capitalism este mai pronunțată. Pe termen lung se mizează pe o creștere generală în care creșterile surclasează perioadele de recesiune. Capitalismul încurajează utopii precum creșterea economică permanentă, o chestie imposibilă pe o Planetă cu resurse limitate în condițiile în care ideologia promovează masiv consumerismul și risipa. Asta nu înseamnă că țările comuniste sunt ecologiste.

Sustenabilitatea în comunism este un efect posibil, dar nu un deziderat fundamental. Economiile comuniste și chiar cele socialiste, cu accent pe bunăstarea colectivă și pe prioritatea preocupărilor de mediu față de câștigurile individuale, pot oferi în teorie o protecție mai eficientă a mediului. Este adevărat că pe vremea lui Ceaușescu aveam panouri solare pentru încălzirea apei și a locuințelor pe acoperișul blocurilor. Că economia era mai circulară decât astăzi. Că totul se putea repara. Că pădurea era mai bine îngrijită. Că valoarea adăugată se păstra în țară și se exporta doar excesul etc. Dar nicio țară comunistă nu a atins auto-suficiența și a depins de piața globală care este foarte competitivă. Mai devreme sau mai târziu toate țările comuniste și socialiste au înfruntat o nevoie majoră de industrializare rapidă și au manifestat un dispreț față de natură. În 1989, industria României ajunsese extrem de ineficientă și avea nevoie de retehnologizare națională în pofida naturii care fusese deja mutilată în anii 60-70. Râurile au fost betonate, solurile otrăvite cu pesticide cancerigene și mutagene persistente, pădurile masacrate, resursele minerale aproape epuizate. Cu sau fără Revoluția din 1989, România avea oricum nevoie de restart cu un preț mare pentru natura care era deja mai rănită decât cred mulți în ziua de astăzi. Se exploata mai mult lemn decât în prezent, iar pădurile rămase virgine s-au datorat inaccesibilității. Le taie cei de astăzi pentru că tehnologia de exploatare permite acum să ajungi până în vârf de munte și pe pante foarte abrupte.

Până la urmă, atât capitalismul cât și comunismul sunt atât de materialiste și antropocentriste încât au mutilat Planeta pentru bunăstarea vremelnică a câtorva oameni, lăsând viitorul civilizației umane, dar și celelalte specii fără habitat și resurse. Omul nu a înțeles încă dependența sa de sănătatea Planetei. A divorțat de ea acum multe mii de ani și s-a poziționat mai presus de toate habitatele și speciile, iar asta a declanșat actuala extincție care îl poate costa supraviețuirea. A injectat în economia globală resursele formate în milioane de ani într-un singur puls și nu a fost în stare să recunoască nici măcar momentul când capacitatea de suport a Planetei a fost depășită în anul 1971[5].

Iată, așadar cum omenirea în aroganța sa supermă a eșuat până acum pentru că este în căutarea sistemului perfect apelând la extreme în care statul controlează fie prea mult, fie prea puțin economia și societatea. Dar ambele distrug Planeta, sursa vieții și a bunăstării.

În ultimii ani au început să apară alianțe de guvernare între capitaliști și comuniști. Pare o utopie de vreme ce ideologiile liberalilor și socialiștilor sunt la origine diametral opuse. Ar putea fi și un semn de maturitate, dar arată mai degrabă ca o ultimă încercare de organizare și funcționare a societății în mod hibrid. Constelația ar putea funcționa dacă proprieatea privată ar fi protejată și guvernului i s-ar permite să intervină pentru binele societății. O idee ar fi și păstrarea sectoarelor esențiale ale economiei în controlul statului. Dar nu văd această direcție întâmplându-se în vreun colț al lumii, așa cum nu văd nicio țară eliberându-se de antropocentrism. Văd cum în continuare omenirea discriminează, persecută și distruge Planeta. În capitolul despre climă, energie și civilizație am explicat care sunt amenințările și oportunitățile.

Orbirea statelor lumii față de amenințări și evitarea oportunităților sunt motivele esențiale pentru care cred că economia globală și societatea se va prăbuși complet cu mult înainte de sfârșitul acestui secol. Abia după aceea supraviețuitorii pe care îi numesc Homo Sentient vor părăsi antropocentrismul și se vor organiza după principii și valori etice superioare. Dar Homo Sentient nu este o ideologie care poate fi confiscată de politicieni. Este un stil de viață pentru supraviețuitorii etici. Las detaliile pentru ultimul capitol al cărții pentru că acum mai avem o ideologie la macro-disecție.

Fascismul

Când lumea s-a săturat de imperialism, capitalism și comunism a apărut fascismul. A fost inventat de un socialist italian exmatriculat politic pentru că a vrut să împingă Italia în primul război mondial, deși era o țară neutră. Benito Mussolini s-a dezis atunci de socialism, a trecut la naționalism populist și a pus bazele primului partid fascist din lume care a avut o priză fulgerătoare în societate. A devenit prim-ministru cu puteri depline încă din 1922. A reorganizat complet societatea în care guvernul condus de el precum un dictator autentic a ajuns rapid să controleaze complet viața oamenilor care nu au avut voie să nu fie de acord cu Mussolini. Filozofia de guvernare fascistă subliniază supremația și gloria statului, supunerea fără îndoială față de liderul său, subordonarea voinței individuale autorității statului și suprimarea brutală și totală a disidenței. Virtuțile marțiale sunt celebrate, în timp ce valorile liberale și democratice sunt denigrate.

Fasciștii au o obsesie cu steagul, mottouri, cântece și sloganuri patriotice, simboluri. Cetățenii sunt conduși rapid către o unitate patriotică frenetică cu scopul de a elimina dușmanul care nu există dar care trebuie fabricat pe criterii rasiale, etnice, religioase sau ideologice (comuniști, socialiști, capitaliști, teroriști). Această frenezie justifică încălcarea flagrantă a drepturilor omului. N-o să uit niciodată incidentul la care am asistat în trenul de noapte de la Viena la Berlin. Un grup de neo-naziști antisemitici s-au urcat în tren la o stație și la scurt timp după punerea în mișcare a trenului au început să spargă cu levierul geamurile compartimentelor. Căutau evrei. Un bătrân a ieșit să îi certe și i-au zdrobit capul imediat. ”Ești evreu, huh?”, i-a zis agresorul bătrânului. Nimeni nu a mai îndrăznit să le spună nimic extremiștilor violenți care au tras semnalul de alarmă, au coborât din tren și au dispărut fără urmă în întuneric.

Fasciștii se tem de dușman așa că tolerează tortura, încarcerarea, execuțiile și asasinatele. Armata primește cel mai mare buget de la guvern, iar soldații sunt ridicați în slăvi. Sexismul este în floare. Guvernul este dominat de bărbați care au atât la muncă cât și acasă roluri dominante și rigide. Avortul, divorțul și homosexualitatea sunt suprimate. Presa este controlată de guvern și cenzura reprezintă rutina. Securitatea națională este o obsesie, iar frica și religia utilizate ca instrumente pentru controlul maselor. Mesajele religioase sunt comune în rândul liderilor guvernamentali și preluate de populație.

Corporațiile sunt protejate de guvern. Cele două sunt de fapt într-o relație de simbioză. Sindicatele pentru drepturile muncitorilor sunt considerate o amenințare la adresa guvernului așa că sunt suprimate sau eliminate.

Educația, arta și activismul sunt dușmani ai guvernului, așa că profesorii, activiștii și academicienii prea deștepți și cu mintea liberă sunt discreditați, cenzurați sau arestați. Artiștii nu mai pot crea și scrie liber și sunt persecutați. Există o obsesie cu pedepsele. Poliția primește puteri depline pentru a aplica legea.

Corupția și nepotismul sunt acasă în fascism. Pozițiile în guvern se dau între prieteni. Odată ajunși la putere aceștia se protejază recipric pentru a scăpa de răspundere când lucrurile merg prost. Alegerile electorale sunt fraudate. Se practică denigrarea opoziției, manipularea presei pentru a controla alegerile și la nevoie, candidații opoziției pot fi asasinați.

Continuarea în  carte în capitolul intitulat ”Bye bye Homo sapiens”.
Cartea este în acest moment terminată și a intrat la corectură.
Abia aștept să ne vedem aproximativ în luna aprilie la lansare.
Voi reveni cu detalii.

[1] Andresson, B. & Ulvaeus, B. (1980). Abba, Super Trouper, The Winner Takes it All

[2] Janicke, T., Hăderer, I.K., Lajeunesse, M.J. & Anthes, N. (2016). Darwinian sex roles confirmed across the animal kingdom. Science Advances, 2.

[3] Steeniand, K., Hu, S. & Walker, J. (2004) . All-cause and cause-specific mortality by socioeconomic status among employed persons in 27 US states, 1984-1997″. American Journal of Public Health, 94, 1037-1042.

[4] Waal, F.B.M. de (2007). Chimpanzee politics: Power and sex among apes. Baltimore, MD: Johns Hopkins University Press.

[5] Earth Overshoot Day 1971-2024. https://overshoot.footprintnetwork.org/newsroom/past-earth-overshoot-days/