Este omul o ciumă pe Pământ?

Există mai mult rău în această lume decât bine, deși putem să alegem bunătatea că nu costă nimic. Există mai multă distrugere, deși putem alege frumusețea că ne place tuturor. Există mai multă ură, deși putem alege dragostea că e mai sănătoasă. Dezechilibrul îl simțim tot mai pregnant cu fiecare zi care trece, iar fără luptă va fi complet și ireversibil. Luptă între ego și sine. Luptă între sine și sistemul putred. În această viață, pe care o consider un dar, am ales să lupt pentru ca bunătatea, dragostea și frumusețea să prevaleze. Dar răutatea și distrugerea mă dor cu fiecare celulă a corpului. Îl înțeleg tot mai bine pe zi ce trece pe Sir David Attenborough care a spus acum 10 ani că „Suntem o ciumă pe Pământ”, dar nu sunt de acord cu afirmația lui. Pot fi de acord că cei care fac parte din sistem sunt ciuma pe Pământ. Dar putem spune că Darwin, Beethoven, Brâncuși sau da Vinci au fost o ciumă? Sau că alte milioane de oameni care creează frumusețe, care salvează vieți și care luptă pentru salvarea Planetei noastre sunt și ei o ciumă? Eu nu cred așa ceva. David, totuși, nu și-a retras niciodată acele cuvinte.

Suntem niște viermi care se hrănesc cu un cadavru?

Jonathan Nolan a detaliat ”ciuma” atunci când a scris pentru Westworld că „Omenirea este un strat subțire de bacterii pe o sferă de noroi care se rostogolește în gol. Dacă ar fi existat un Dumnezeu, atunci ar fi renunțat la noi cu mult timp în urmă. El ne-a dat un paradis și l-am epuizat. Am dezgropat fiecare gram de resursă și energie și am ars-o. Consumăm și excretăm, folosim și distrugem. Apoi stăm aici pe o grămadă de cenuşă, după ce am stors tot ce era de valoare din această Planetă, şi ne întrebăm de ce suntem aici? Care este scopul nostru? Suntem cu toții aici pentru a accelera moartea entropică a acestei planete. Pentru a servi haosul. Suntem niște viermi care se hrănesc cu un cadavru.”

Criza globală este cauzată de individ sau de sistem sau ambele?

Mă tem că această realitate parțială va deveni completă dacă nu deschidem ochii ce ne sunt larg închiși. Tot mai mulți îi deschidem, dar nu sunt suntem suficient de mulți, încă. Trebuie să câștigăm mai întâi lupta cu propriul nostru mod de viață falimentar moral pentru a începe un război decisiv cu cei care nu își vor deschide simțurile nici în ceasul al doisprezecelea. Acest lucru necesită un stil de viață complet nou, care nu este doar despre a face tot ce poți în propria bulă. Acest stil ar fi doar hedonism. Asta este ceea ce sistemul putred a plănuit pentru noi cu mult timp în urmă. Ne-a programat să ne dăm deoparte prin blazare și nepăsare. Ne-a divizat, ne-a trădat și ne ține în spaimă până când ne vom pierde chiar și speranța. Ne face să polarizăm orice temă în loc să găsim mereu ceea ce ne unește, să construim punți. Am ajuns să ne tratăm unii pe alții așa cum ne tratează sistemul pe noi.

Sistemul finanțează înarmarea și războiul din bani publici în detrimentul educației. O educație care nu mai pregătește copiii de astăzi pentru a se descruca în această lume nouă. Creează în schimb criză după criză (bănci, pandemie, terorism, războaie, energie) cu scăderea subsecventă a puterii de cumpărare până când clasa de mijloc, aflată în declin abrupt va dispărea și se va alătura celor care luptă pentru subzistență, adică pentru un acoperiș și o bucată de hrană. Ei știu bine că tocmai clasa de mijloc este cea care prin educație și moralitate are șansa de a face lumea să înflorească. Ne-au dezamăgit atât de mult încât am prefera să vomităm decât să mergem la vot din nou pentru că sunt toți la fel.

Ne împing accelerat și brutal limitele morale cu legi totalitare. Se întâmplă atât de repede încât societatea anesteziată de crize și traumele subsecvente nici nu mai poate reacționa. Rezultatul urmărit aici este reducerea și izolarea celor treziți. Îi transformă în nihilişti şi psihopaţi periculoşi pentru societate sau în hedonişti care vor trece de la dezobediență față de sistem la o dezobediență manifestată doar în propria minte până la decesul moral. Dar uneori, doar uneori, sistemul corupt declanșează în unii oameni neurodivergența. Nu mă refer aici la condițiile mintale diagnosticate precum dislexia, ADHD sau autismul. O persoană neurodivergentă nu presupune o problemă de sănătate mintală ci o persoană care gândește diferit de majoritatea. Nici măcar sinestezia nu mai este considerată o condiție mintală ci mai degrabă ceva de admirat și explorat. Cum o fi să ți se întrepâtrundă simțurile atât de profund încât să asculți Vivaldi și literalmente să vezi verde proaspăt în fața ochilor, să auzi cuvântul pizza și să îi simți cu adevărat gustul, să simți un obiect în mâini și să auzi un sunet, să simți atingerea când îi vezi pe alții atingându-se etc. O adevărată reuniune a tuturor simțurilor.

Este OK să fii neurodivergent

DEX-ul nu a fost încă îmbogățit cu ”neurodivergență”,  dar este termenul potrivit pentru atunci când creierul cuiva învață, procesează și se comporta diferit de ceea ce societatea consideră „normal”. Dar unde ne-a adus acest normal astăzi? Dacă în trecut neurodivergența a fost catalogată drept o problemă, astăzi oamenii de știință înțeleg că nu este în mod inerent o problemă pentru individ și pentru cei din jur. Din contră, neurodivergentul aduce un mare beneficiu pentru societate. Asigură de fapt evoluția speciei. Neurodivergența poate fi și autodiagnosticată. Neurodivergent înseamnă diferit, nu deficient, accentuează doctorița Laura Boxley, director la departamentul de psihiatrie și sănătate comportamentală din cadrul Ohio State University College of Medicine.

Scriu cartea #HomoSentient sperând că suficient de mulți oameni își vor imagina și vor îmbrățișa un stil de viață mai bun care vibrează odată cu versiunea îmbunătățită a sinelui. O versiune care are o șansă de a învinge sistemul nedrept. Avem capacitatea morală de a discerne și de a alege. Putem alege să luptăm pentru frumusețe în loc să asistăm pasiv la distrugerea potențialului maxim al umanității și al liberului arbitru. Suntem aici pentru a distruge sau pentru a transcende către o viață frumoasă și plină de sens pe Planeta noastră vindecată? Și dacă natura poate fi atât de frumoasă când înflorește în fiecare primăvară, atunci imaginează-ți omenirea în plină floare pentru prima dată. Lașul moare de multe ori, dar cel curajos moare o singură dată. Tu ce alegi să fi, un om laș ori unul curajos? Neurodivergent diagnosticat sau autodiagnosticat?

Să învătăm să spunem ”NU” răului

Eu aleg curajul, dezobediența și neurodivergența autodiagnosticată. Hai să fim cât mai mulți care aleg la fel pentru a învinge normalul care a adus Planeta și societatea pe marginea prăpastiei. Poate că unul dintre primii pași pe care oricine îi poate face este să învățăm să spunem ”NU” răului. Încearcă o zi întreagă, apoi o săptămână, apoi tot mai mult să exersezi a spune cu glas ”Nu, nu sunt de acord cu asta” de fiecare dată când asiști la un rău asupra ta sau a altora, comis de alții sau chiar de tine.

Sub presiunea colectivă, sistemul va claca. Nu va claca dacă îi vom trata cu dragoste și bunătate pentru că sunt imuni la așa ceva și ei cred că ”omul bun e prost” precum prințul Myshkin, protagonistul din ”Idiotul” lui Dostoevsky. Va claca dacă oamenii cu miezul bun se vor iubi între ei în loc să se mai deteste. Va claca dacă mulți vom spune ”NU”.

Cât timp am scris aceste rânduri, David, Freddie și Zack mi-au ținut companie cu melodiile lor geniale mai bine decât aș putea exprima în milioane de cuvinte.