15 ian. Simțul Direcției
Animale cu GPS
Sunt printre cele mai vechi ființe de pe Planetă, apărute încă din Triasic și au supraviețuit exitincției din Cretacic care a dus la dispariția dinozaurilor. Au fost pe Pământ de 100 de ori mai mult timp decât primul om. Au avut la dispoziție cam 230 de milioane de ani să se adapteze și să fie conectate la Planetă ca nicio altă ființă. Nu au deloc o viață ușoară. Sunt vânate de mulți dușmani, inclusiv de rechini. Depun cam 100 de ouă din doar unul ajunge să devină adult. Ouăle lor sunt mâncate de păsări, oameni și alte ființe.
Călătoresc prin oceanul larg mii de kilometri pentru a se hrăni cu tot ce au nevoie și pentru a se reproduce grație unui sistem GPS absolut senzațional pe care îl posedă în corpul lor. Cel mai mult călătoresc în căutarea fierului, un element care se formează doar atunci când stelele mor și care se găsește în creierul țestoaselor sub formă de cristale de magnetită. Acestea se aliniază perfect la câmpul magnetic al Pământului ca o busolă care o conduce înapoi spre casă prin oceanul gol chiar și de la 2000 km. Câmpul magnetic al Pământului generează o semnătură magnetică unică fiercărui loc de pe Planetă. Țestoasele sunt capabile să memoreze această semnătură a locului unde s-au născut și unde revin să depună ouăle.
Cine mai are GPS?
Nu doar țestoasele au GPS integrat pe bază de semnătură magnetică ci și rechinii care le vânează aproape de plajele unde revin să depună ouăle. Chiar și zburătoarele au așa ceva dar o pasăre anume le întrece pe toate. La capitolul orientare și simțul direcției, sitarul de mal (Limosa limosa) este o pasăre nordică care intră deja la domniul SF. Este dincolo de capacitatea omului de a mai înțelege ceva. Animalul acesta zboară 29.500 de km din Alaska până în Noua Zeelandă din care 11.680 km în doar 8 zile fără oprire, deci fără somn, fără apă, fără mâncare. Se crede că această pasăre deține atât ”busolă” cât și ”hartă”. Adică se orientează vâzând literalmente câmpul magnetic al Pământului cu receptorii dedicați din ochi, iar cu ajutorul cristalelor de magnetită din creier dețin și harta.
Au și oamenii GPS incorporat
Se pare că și oamenii dispun de magnetorecepție dar în loc să se îmbunătățească, aceasta se deteriorează, mai ales de când am ales să fim la mila hărților și GPS-ului. Dar mai există triburi care nici nu au în vocabular cuvinte precum ”stânga ” sau ”dreapta” ci doar punctele cardinale. Guugu Yimithir este un trib australian care parcurge distanțe lungi prin păduri dese, relief accidentat sau chiar peșteri cu o precizie incredibilă. Oriunde s-ar afla, ei pot indica cu degetul direcția către casă sau nordul, sudul, estul și estul. Nu au nevoie de soare, de stele sau de hărți pentru asta. La fel sunt și triburile Girundji. Pentru acest simț al direcției este nevoie de receptori nervoși speciali, magnetoreceptorii. Și iată cum cele cinci simțuri pe care credeam că le avem sunt de fapt mai multe. mai exact doisprezece. Simțuri despre care voi detalia în carte.
Fierul și alte elemente, cadourile primite de Pământ de la Univers pentru a face viața posibilă
Simțul direcției se datorează fierului. Dar Pământul nu avea fier până acum 2,5 miliarde de ani, însă s-a îmbogățit cu el mulțumită unui eveniment fatal pentru alt sistem solar din galaxia noastră. O stea s-a încălzit atât de tare încât fuziunea nucleară a creat fierul. Fierul consumă energie și s-a răspândit în întreaga stea care a explodat. Explozia a trimis fierul în spațiu până foarte departe, inclusiv pe Pământ. Praful de stele cu elemente chimice încă intră în atmosfera noastră și aduce la sol 100 tone de material cosmic zilnic (nu doar stele explodate, dar și resturi de la formarea sistemului nostru solar).
Întâi a fost hidrogenul, apoi heliul, apoi carbonul, apoi oxigenul, apoi fosforul, apoi silciul și calciul. Din aceste elemente s-a format încetul cu încetul partea nevie a Planetei. Dar din aceleași elemente sunt formate astăzi și toate ființele vii, inclusiv noi. Din ele suntem făcuți, cu ele ne hrănim. Reciclăm praf de stele cu fiecare generație prin fiecare specie.
Fiecare specie are minunile sale de o frumusețe divină demnă de admirat. Viața este un dar, iar noi toți avem șansa să trăim pe singura Planetă unde știm că este viață în cea mai minunată epocă a existenței întregului Univers, epoca luminii stelare. Nu ar fi păcat de noi și de atâtea ființe minunate dacă vom duce la bun sfârșit extincția pe care specia noastră a început-o?
Încă nu este prea târziu să devenim #HomoSentient. Încă mai avem o șansă. Dar de o vom rata, atunci ce va rămâne din clipa existenței civilizației noastre pe coloana infinitului? Ne bazăm pe o intervenție divină in extremis sau pe noi înșine?
Nașterea și apusul Univerului, precum și epoca lumii stelare în care ne regăsim astăzi ocupă un loc aparte în cartea Homo Sentient.
Notă: Am realizat această fotografie fără bliț și cu lumină roșie neintruzivă pentru a nu stresa această minunată țestoasă sosită în Costa Rica, acolo unde s-a născut și unde a revenit cu precizie pentru a-și depune la rândul său ouăle.
Nu exista comentarii