19 aug. Universul și Timpul

În ADN-ul fiecărei ființe de astăzi pulsează un ecou de vechimea Universului, adică 13,8 miliarde de ani. Un ecou al energiei  primordiale care a cauzat eveninemte la o scară inimaginabilă, de o violență sublimă și care conectează fiecare ființă de pe singura planetă unde știm cu certitudine că este viață.

Nu știm cât de mare este Universul. Nu știm dacă este singurul. Nu știm câte galaxii există. Nu știm dacă viața se datorează providenței sau liberului arbitru. Dar mulțumită unor oameni de o curiozitate pasională știm cât știm. Iar cunoașterea este încă foarte departe de a-și fi atins limitele. Din contră, este accelerată direct proporțional cu progresul tehnologiei. Urmăream în anul 2019 colosalul proiect ”M87 Event horizon telescope” (EHT)[1] care a adus împreună oameni de știință din întreaga lume. Aceștia au transformat planeta noastră într-un imens telescop cu obiectivul de a fotografia pentru prima oară gaura neagră M87 care se află la 54,8 milioane de ani lumină de noi. M87 are o masă de 6,5 miliarde de ori mai mare decât Soarele nostru. Este de 1000 de ori mai mare decât Sagitarius A, o altă gaură neagră, dar de 1000 de ori mai departe. Nici Sagitarius A nu este de ignorat. Are de 4,02 milioane de ori masa Soarelul nostru și se află la 25.600 de ani lumină de noi. Colosalul proiect a presupus sincronizarea perfectă a unor telescopuri gigantice plasate strategic pe planeta noastră precum o îmbrățișare: în Arizona (SUA), Chile, Spania, Mexico, Hawai’i (SUA) și Polul Sud. A fost nevoie de vreme bună și cer deschis în toate aceste locuri în același timp. 200 de oameni de știință de la 59 de institute din 20 de țări au lucrat împreună ani de zile pentru această fotografie.

Imaginea polarizată a M87 realizată cu EHT

Presupun că oamenii de știință au investit atât de multe resurse și au devenit curioși să afle mai mult despre găurile negre de când au aflat că în cele din urmă totul, inclusiv sistemul nostru solar va fi înghițit de o gaură neagră precum M87 sau Sagitarius A. Într-o gaură neagră gravitația este atât de mare încat include întreaga materie într-un singur punct. Poți intra într-o gaură neagră dar nu mai poți ieși din cauza gravitației care strivește totul. Într-un astfel de loc, legile fizicii pe care le știm nu se mai aplică. Toată materia devine într-un astfel de loc doar un gaz ionizat incredibil de fierbinte, iar magnetismul este absent.

Pe măsură ce Universul nostru avansează către viitor, stelele se vor stinge una câte una, inclusiv Soarele nostru, pregătind Universul pentru un viitor intunecat care va dura probabil trilioane de ani. Epoca luminii stelare, de maximă înflorire a Univerului în care avem privilegiul să trăim și noi, va fi urmată de era întunecată a găurilor negre. Acești monștri se hrănesc din rămășițele stelelor și planetelor moarte. Încet, dar sigur, gravitația lor crescândă atacă însăși țesătura Universului. Are puterea incredibilă de a distorsiona spațiul și timpul, precum în filmul Interstellar. Marginea unei găuri negre, numită ”Event Horizon” este zona în care gravitația este atât de puternică încât timpul, practic, aproape se oprește. Dar nici măcar găurile negre nu pot scăpa de cursul timpului. În viitorul foarte îndepartat, când nu vor mai exista stele si planete de consumat, găurile negre vor flămânzi și treptat, se vor miscsora. Nimeni nu știe ce se va întâmpla după aceea. Acesta ar putea fi sfârșitul universului nostru.

Dar poate că nu. Poate că teoriile oamenilor de știință sunt lipsite de ceva. În încercarea de a explica acel ceva, îmi vin în minte ultimele vorbe ale marelui explorator și al meu profesor universitar, academicianul și savantul Marcian Bleahu (Matti) al cărui centenar va fi celebrat în anul 2024. Întins pe patul de moarte cu doamna Simona Bleahu la căpătâi, Matti s-a uitat în ultimele sale clipe la ceasul de pe perete și i-a spus soției: ”Am ajuns de unde am plecat”. Simona mi-a povestit că în înțelegerea ei Matti a dorit să spună că timpul de fapt nu există.

Poate că nu există, dar chiar și așa cum îl percepem, are un singur sens. Iar ceasul, așa cum a spus Matti, o ia mereu de la capăt în fiecare zi, cu fiecare ființă care se naște, moare și se reciclează în noi forme de viață, la nesfârșit. Iată deci că timpul nu aduce doar sfârșit ci și noi începuturi. Să nu uităm că avem privilegiul de a trăi în epoca luminii stelare. Era când săgeata timpului a revarsat în Univers frumusețe și splendoare. Este o perioadă scurtă de timp care nu se va repeta niciodată în istoria Universului nostru. Nimeni nu poate încetini sau accelera trecerea timpului. Nimeni nu poate călători în timp și nici nu are de ce. Căci făra timp nu ar mai fi prezent. Nu-i așa?

Această înțelegere la care am ajuns despre momentul de climax al existenței Univerului în care trăim reprezintă motivul pentru care am ales să mă lupt pentru natura Planetei noastre. Pentru ca Ea să poată evolua și străluci în continuare în toată splendoarea, multitudinea și naturalețea ei.

Pentru a înțelege mai bine cine suntem, de unde venim, care ne este locul și încotro am putea merge, am ales să călătoresc în timp până la originea Universului. Un ”zoom out” urmat de ”un zoom in”. Pornesc în cartea Homo Sentient din acel punct primordial și mă apropii  pas cu pas de minunata noastră galaxie, de Soarele nostru, de Planeta noastră, de primele ființe întruchipate din același praf de stele ca și partea nevie a Planetei. De primii oameni și cum au evoluat ei. De celelalte animale, simțurile lor extraordinare și emoțiile lor ignorate de oameni. De religiile, tradițiile și sistemul politic care au capturat strălucirea civilizației umane. Mă îndrept cu cartea către momentul când inima ne va cânta și ființa noastră va străluci din nou odată cu Soarele și va dansa în jurul acestuia odată cu Planeta.

[1] Akiyama, K. (2019). First M87 Event Horizon Telescope Results. IV. Imaging the Central Supermassive Black Hole. The American Astronomical Society. The Astrophysical Journal Letters, Vol 875, Number 1.